Mă bucur… eu

No Comments

Versuri: Corina Mihaela Soare
Muzica: Mircea Bucescu

…și mă bucur când plouă, peste flori şi pe crâng
şi mă bucur de raze, uitând să mai plâng,
şi mă bucur de tine, când vrei să-mi privești,
ochii de acum limpezi, ce îmi amețești,
şi mă bucur când vii, pe un drum, doar al tău,
te apropii de mine, peste dor, doar al meu,
și mă bucur de noapte, de plapuma ei,
cu steluțe pictate, printre mii de scântei,

și mă bucur de lună, doar ei povestesc,
când sunt tristă pe ziuă, când zâmbesc și iubesc,
și mă bucur de rouă, dimineața o calc,
și răcoarea mă iartă, mă îndeamnă să tac,
și mă bucur de seară, cu al ei asfințit,
îmi aduce aminte, cât de mult te-am iubit,
și mă pierd în lumină, când vin dimineți,
pe un nou răsărit, mă înalț….să mă ierți!

 

Loading

Dorința de la malul mării

No Comments

Versuri: Corina Mihaela Soare
Muzica: Mircea Bucescu

Aștept să-mi scrii la marea cea albastră,
Același loc pe unde am umblat,
Nisipul ne frigea și fuga noastră
Ne cuprindea în veșnicul păcat.

Aș vrea să-mi scrii dacă mai ești pe-acolo,
Nisipul umed a rămas la fel,
E verde și albastră marea noastră
Ca și destinul, unul paralel.

Și de mi-ai scrie voi citi finalul,
Ca un pastel necolorat pe mal
Și voi deschide cartea dintre valuri
Să-ți spun povestea… visul ilegal.

Loading

O, Sfântă Marie!

No Comments
Doamne, Doamne, ceresc Tată

Versuri: Mihai Eminescu
Muzica: Mircea Bucescu

Nădejde și-ntărire
și zid de mântuire
pe tine câștigându-te,
îngenunchem rugându-te:
de chinuri ce ne bântuie,
Marie, tu ne mântuie!
O, Sfântă Marie!

Tu, maica durerilor,
regina tăriilor,
tăria soliilor,
izvoru-ndurărilor
luceafăr al mărilor,
îndură-te, pleacă-te,
nădejdea corabiei,
învingerea sabiei,
limanul sărmanilor
și soarele anilor,
balsamul râniților,
norocul iubiților,
o, dă-ne tărie,
o, Sfântă Marie!,

Nădejde și-ntărire
și zid de mântuire
pe tine câștigându-te,
îngenunchem rugându-te:
de chinuri ce ne bântuie,
Marie, tu ne mântuie!
O, Sfântă Marie!

O, Sfântă Marie!
Nădejde și-ntărire…

Loading

Categories: Religioase

Tags:

Psalmul lui David 50 – Milueşte-mă, Dumnezeule

No Comments
Negativ cu linie melodică inclusă (instrumental)
Cântă Emi Petcu (cl. a lV-a) din Potlogi, jud. Dâmboviţa.

Versuri: Dosoftei
Muzica: Mircea Bucescu

Fie-ț milă, Doamne, de mă iartă
Cu milostivirea cea bogată,
Și pentru a ta ieftinătate
Să mă curățăști de răutate.
Și mai cu de-adins de rău mă spală
Și mă limpezește de greșală.
Că eu îm știu a mea fărălege
Și răul mieu nainte-mi ce merge.

Ție ț-am greșitu-ț, Doamne svinte,
De-am făcut răutăț denainte.
Cuvintele tale te-ndireaptă
La giudeț să-nvinci, când vei da plată.
Iacă-s zămislit în strâmbătate,
Aplecat de maică-mea-n păcate.
Ce tu, Doamne, iubești dereptatea.
De-ț arăț pre mine bunătatea,

Și cu taine ce nu să pot spune
Mi-ai arătat a ta-nțălepciune.
Cu izopul tu mă ocropește
Și mă scaldă de mă curățește.
Să hiu spălat și alb ca omeții,
Să mă bucur și eu cu direpții
De vești bune și preacuvioase,
Și să-mi bucuri mișelele oase.

Doamne, nu-ț întoarce svânta față
De greșele ce-am făcut, cu greață,
Și de câte-am lucrat fără lege,
Cu milostivirea ta le șterge.
Inemă curată tu-m zidește
Și duh dirept în zgău îm noiește.
Nu mă urni din svânta ta față.
Și duhul tău cel svânt ce mă-nvață.

Să nu-l depărtez de cătră mine,
Ce să-m dai bucurie cu bine,
Cu svânta ta, Doamne, mântuință.
Și să-m dai și duh de biruință,
Ca să-nvăț pre cei fără de lege
Cătră căile tale s-alerge,
Să să-ntoarcă de pre răutate
Cătră a ta svântă bunătate.

Și mă scoate, Doamne, de la sânge,
Cu mântuința ta de mă strânge.
Și cu adevărul mpreună
Limba mea să-ș facă voaie bună.
Și buzele mele, Doamne svinte,
Să-m deşchiz, și rostul să te cânte,
Să dea veste fără de sâială
În tot locul de svânta ta fală.

De-ai pofti jărtvă, ț-aș aduce,
Ce jărtvele de ars nu-ț par dulce.
Lui Dumnezău jărtva ceea place
Cu sufletul înfrânt ce s-a face.
Inema cea zdrobită și frântă
La Dumnezău nu va fi de smântă.
Și cu a ta, Doamne, bună vrere
Sionului să-i faci mângâiere,

S-aibă de toate părțâle pace,
Pănă ziduri nalte să vor face
Pregiur Ierusalim în cetate,
Să scripască dar și bunătate.
Atunci jărtve direpte ț-vom face,
Colaci și prinoase, cumu-ț place,
Vin și pâine, unt și cu grâu dulce,
Și vițăi pre oltari ț-vom aduce.

Loading

Categories: Psalmi

Tags: , ,

Închinare

No Comments

Versuri: Ana-Maria Bocai
Muzica: Mircea Bucescu

Din aripi de înger se cern flori de zăpadă
Și clipe de ger se prind cunună pe cer,
E vremea în care iubirea vibrează
Un soare sărută universul stingher.

Luna își țese haine alese
Și sorii îmbracă strai minunat,
Pădurea freamătă când râul vorbește
Povestind și ei de-un “Prinț luminat”.

În ieslea ne-ncălzită, înconjurat de îngeri
Pruncuțul pentru noi venit-a pe pământ
Și magii din vechime conduși pe calea stelei
Adus-au închinare pentru Copilul Sfânt.

E sărbatoare vieții când sufletul se-nclină
Și cântă un colind pentru al nostru dar,
Când inima mai bună e-o floare de lumină
Acum încununată cu al blândeții har.

Cu aripi diafane înveșmântează zarea
Și zboară peste timp s-ajungă pân’ la noi,
Minunea unei vieți ce a schimbat istorii
Și-i vindecă pe cei ce-s de iubire goi.

Loading

Categories: ... de iarnă...

Tags:

Psalmul lui David 22 – Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi

No Comments
Negativ cu linie melodică inclusă (instrumental)
Cântă Emi Petcu (cl. a lV-a) din Potlogi, jud. Dâmboviţa.

Versuri: Dosoftei
Muzica: Mircea Bucescu

Dumnezău mă paşte şi n-am lipsă,
La loc de otavă ce-mi întinsă.
Sălaşul pre ape de răpaos,
Şi cu hrană suflet mi-au adaos.
Şi-n cărări direpte mi-i povaţă,
Cu svântul său nume de mă-nvaţă.

Că de-aş merge şi-n umbră de moarte,
Teamă n-am de rău, că tu m-ii scoate.
Toiagul tău și svânta ta vargă
Mângâiere m-dau și hire-ntreagă.

Că tu, Doamne, mi-ai gătat și masă,
Și pizmașii nu-i suferi în casă,
De de-aproape să stea să mă vază,
Aceia ce caùtă să mă piarză.

Ce-n pizma lor pre cap mă vei unge
Cu oloi scump, vin încă-m v-agiunge,
Din svântul tău păhar ce mă-mbată,
Cu mila ta, Doamne, cea-ndurată,

Care-a merge-n soțâie cu mine,
În viața mea, în zâle depline.
Și-n casa ta să petrec cea svântă,
În zâle lungi, cu trai fără smântă.

Loading

Categories: Psalmi

Tags: ,

Ești singură

No Comments

Versuri: Octavian Goga
Muzica: Mircea Bucescu

Ești singură astăzi, tu, inima mea,
Biserică veche-n ruină,
Sub bolta ta sfântă,-nnegrită de vremi,
Azi nici un drumeț nu se-nchină.

Esti singură astăzi – Pareţii-s bătrâni,
Nu-i cântec în stranele mute,
Icoanele-s șterse, şi nimenea nu-i
Altarul uitat să-l sărute.

Prin neguri arare s-abat amintiri
Lăcașul pierdut să şi-l vadă,
Şi fâlfâie tainic din aripa lor
Ca groaznice paseri de pradă.

Ducându-şi pierzarea, trec vifore-n drum,
Te zbuciumă-n goana păgână-
Şi tu ceri zadarnic un fulger răzleț
Să-ti năruie bolta bătrână!

Loading

Categories: Alte alea...

Tags: ,

La Paris

No Comments

Versuri: Ana Blandiana
Muzica:  Mircea Bucescu

La Paris, la colț de străzi,
Cireșele cresc în lăzi;

Strugurii afuzalii
Cresc de-a dreptul în cutii;

Piersicile, nici n-ai crede,
Cresc ascunse în șervete;

Și-ascultați-mă pe mine,
Merele cresc în vitrine.

Prunele cresc pe cântar,
Pepenii în galantar,

Fragile, în mare grabă,
Cresc de-a gata din tarabă,

Și alunele sadea
Cresc în bar, de sub tejghea.

Un plictis de zile mari:
Nici albine, nici bondari.

Dar, în schimb, nimic de zis,
Pe-orice stradă din Paris,

Orice câine, cât de mic,
Crește-n coadă un covrig.

La Paris, la colț de străzi,
Sunt căței cu covrigei,

Da!

Loading

Categories: Diverse

Tags: