Bate vânticel pe coastă Și alungă norii. Cuib în vârf de stâlp adastă Să vină cocorii.
În pădurea dezmorțită Zâmbesc ghioceii, Prin livada ne-nfrunzită Zburdă veseli mieii.
Soarele-mbracă pământul Cu veșminte calde, Frigul pierde legământul, Ar vrea să se scalde…
|
Peste sat e mare zarvă, Oamenii se-agită Că nu-i vreme de zăbavă… Treaba îi invită.
*
Nici copiii nu se lasă, Aleargă pe vale, Mamele-i strigă acasă, Ei pășesc… agale!
|
Către-o casă părăsită Rândunica zboară, De cuib vechi ademenită. Asta mă-nfioară…
Pe moment, dar nu mi-e teamă. Puii când vor crește, Să-i hrănească când îi cheamă, Casa-nveselește.
Totu-i viață, deci privește: Frumusețe rară! Totu-n jur se primenește, Este primăvară!
|