Sub soare trece câte-un nor sihastru… 
Ițește iarba din pământul reavăn,
Răgaz destul să-i crească firul zdravăn,
Privind zglobie cer senin, albastru!

Când vântu-și face-n creangă fluier, leagăn,
Și suflă-n trupul tare de jugastru,
Ce fără teamă c-ar urma dezastru,
Tulpina dreaptă-și ține, fără seamăn!

În zarzări floarea prinde să albească,
Livada-mbracă bluze noi în fală 
Și-albine trec de-ndată să muncească.

Natura s-a gătit cu strai de gală
Și păsări cârduri zboară, să sosească
În timp util sub zarea lor natală.

Bate vânticel pe coastă
Și alungă norii.
Cuib în vârf de stâlp adastă
Să vină cocorii.

În pădurea dezmorțită
Zâmbesc ghioceii,
Prin livada ne-nfrunzită
Zburdă veseli mieii.

Soarele-mbracă pământul
Cu veșminte calde,
Frigul pierde legământul,
Ar vrea să se scalde…

Peste sat e mare zarvă,
Oamenii se-agită
Că nu-i vreme de zăbavă…
Treaba îi invită.

*

Nici copiii nu se lasă,
Aleargă pe vale,
Mamele-i strigă acasă,
Ei pășesc… agale!

Către-o casă părăsită
Rândunica zboară,
De cuib vechi ademenită.
Asta mă-nfioară…

Pe moment, dar nu mi-e teamă.
Puii când vor crește,
Să-i hrănească când îi cheamă,
Casa-nveselește.

Totu-i viață, deci privește:
Frumusețe rară!
Totu-n jur se primenește,
Este primăvară!