Bogata-i toamna ce se ivește S-adune roade coapte în soare, Cu brațe pline, ea se sfiește, Cât dăruiește, puțin îi pare.
Tăcută-i toamna, cine-o ascultă Când ultimi greieri la geam ii cheamă, Ea, și comoara inimii, multă, O-mparte, toată, fără de teamă.
Hai, în valsul toamnei, să ne strângem iar, Printre crizanteme albe, parfumate, Să uitam că timpul este un hoinar, Tremurând când bruma-ncepe să se-arate.
|
Supusă-i toamna, când noaptea creste Și păsări pleacă, ea spune-atât: Chiar dacă timpul nu se oprește, În toate este un început.
Covor de frunze pe jos așterne, Și-n orice foșnet e un ecou, Al vieții care clipele-și cerne Pe portativul c-un cântec nou.
Valsul toamnei, pururi, va rămâne-n gând Ca un zbor de frunze, aripi peste mări… Prin văzduhu-n flăcări, cu nori fumegând, Urmând o chemare către alte zări.
|