Bate vânticel pe coastă
Și alungă norii.
Cuib în vârf de stâlp adastă
Să vină cocorii.

În pădurea dezmorțită
Zâmbesc ghioceii,
Prin livada ne-nfrunzită
Zburdă veseli mieii.

Soarele-mbracă pământul
Cu veșminte calde,
Frigul pierde legământul,
Ar vrea să se scalde…

Peste sat e mare zarvă,
Oamenii se-agită
Că nu-i vreme de zăbavă…
Treaba îi invită.

*

Nici copiii nu se lasă,
Aleargă pe vale,
Mamele-i strigă acasă,
Ei pășesc… agale!

Către-o casă părăsită
Rândunica zboară,
De cuib vechi ademenită.
Asta mă-nfioară…

Pe moment, dar nu mi-e teamă.
Puii când vor crește,
Să-i hrănească când îi cheamă,
Casa-nveselește.

Totu-i viață, deci privește:
Frumusețe rară!
Totu-n jur se primenește,
Este primăvară!