Etichetă: Constantin Preda

ce mult îti semăn mamă

No Comments

Loading

Versuri: Constantin Preda
Muzica: Mircea Bucescu

ce mult îţi semăn mamă
cum cerul unei guri de rai
eşti fulg sub o năframă
uşoară ca un pai

nici grâul nici lumina
ca tine nu-s de sfinte
nici blestemată tina
ce-ţi plânge dinainte

ce mult îţi semăn mamă
din ghiocei ţi-e chipul
l-aş aşeza în ramă
dar plânge-n el nisipul

ce mult îţi semăn mamă
cerescul meu sărut
te rog nu lua în seamă
acest poem de lut

spune-mi

No Comments

Loading

Versuri: Constantin Preda
Muzica: Mircea Bucescu

spune-mi, dragostea mea
auzi cum se frânge
lumina aceasta de zmeură caldă
de la tine la mine în sânge?

spune-mi, dragostea mea
auzi cum suspină
și se frânge în inima mea
făptura ta de lumină?

spune-mi, dragostea mea
spune-mi fără rețineri
de ce te frângi în inima mea
ca pâinea caldă a zilei de vineri?

spune-mi, dragostea mea
spune-mi cu șoapte de fragi
lumina-aceasta de toamnă
izvorăşte din inimi de magi?

spune-mi, dragostea mea
auzi cum se frânge
lumina aceasta de zmeură caldă
de la tine la mine în sânge?

drahmele toamnei

No Comments

Loading

drahmele toamnei (Solo – pdf – download)

Versuri: Constantin Preda
Muzica: Mircea Bucescu

frunzele ruginii?
drahmele toamnei
adică urmele buzelor mele
pe tălpile doamnei
adică urmele buzelor mele
în sus pe pulpe
când în desișul pădurii
se furișează o vulpe
frunzele ruginii?
suspinele doamnei
când eu sunt doar fum
pe obcinele toamnei

 

şoapte pentru un alt cântec în septembrie

No Comments

Loading

şoapte pentru un alt cântec în septembrie (Solo – pdf – download)

Versuri: Constantin Preda
Muzica: Mircea Bucescu

cum stai adormită în iarba înaltă
ţi s-a aşezat un fluture pe călcâi
şi e o lumină ca de scriptură
şi nici măcar un vai nu poţi să spui

cum stai adormită în iarba inaltă
cu genunchiul stâng uşor dezvelit
visezi că vin să-ţi culeg fragii
când se roagă pustnicii la schit

cum stai în iarba  uşor răvăşită
atat de frumoasă, cum stai
visezi că toată pădurea
se zvârcoleşte sub un tropot de cai

cum stai adormită în iarba înaltă
ţi s-a aşezat un fluture pe călcâi
vântul rochia ţi-o saltă
şi nici măcar un ah nu poţi să spui

cum stai adormită în iarba înaltă
ţi s-a aşezat un fluture pe călcâi
şi e o lumină ca de scriptură
şi nici măcar un vai nu poţi să spui

cum stai adormită în iarba înaltă
ţi s-a aşezat un fluture pe călcâi
vântul rochia ţi-o saltă
şi nici măcar un ah nu poţi să spui

am visat-o pe mama

No Comments

Loading

am visat-o pe mama (Solo – pdf – download)

Versuri: Constantin Preda
Muzica: Mircea Bucescu

am visat-o pe mama
întinerise
avea o năframă albă
plină cu vise

am visat-o pe mama
aș fi vrut s-o cuprind
în pacea unui crepuscul
peste care stele se-aprind

am visat-o pe mama
întinerise
avea o năframă albă
și-n mână: un buchet de narcise

am visat-o pe mama
străbătea un pârâu
era ușoară
ca firul de grâu

am visat-o pe mama
atât de frumos înflorea în cuvânt
purpura ei
era pentru fluturi vesmânt

 

Cântă copiii corului „PENTRU VOI jr.” al Căminului Cultural Potlogi, jud Dâmboviţa.

eşti ca o caisă

No Comments

Loading

Esti ca o caisă (Solo – pdf – download)

Versuri: Constantin Preda
Muzica: Mircea Bucescu

Ești ca o caisă care-abia așteaptă să fie-ncepută
adică dată-n două
desfăcută
și tăvălită prin rouă

ești ca o caisă coaptă
care abia așteaptă să fie culeasă
când te apleci îți iau foc pulpele
și lampa se aprinde, singură, în casă

ești ca o caisă
care abia așteaptă să fie desprinsă de pe ram
ești ca o mânză
nepusă la ham

ești ca o mânză
neatinsă de chingă
ca o livadă-n flăcări
ce nu vrea să se stingă

 eşti ca o caisă coaptă
atât de coaptă
ca un tunet stravechi
într-o şoaptă

psalm

No Comments

Loading

psalm (Solo – pdf – download)

Versuri: Constantin Preda
Muzica: Mircea Bucescu

îţi apropii gura
de a mea gură
ca de un câmp cu fragi
frământat în prescură

îţi apropii gura
ca şi când ai bea
toată zmeura de-o vară
strânsă-ntr-o cişmea

îţi apropii gura
şi vrei să rămâi
sus în cerul gurii
un fum de gutui

îţi apropii gura
sete lângă sete
buzele ţi-s fragede
şi vor să se-mbete

îţi apropii gura
buze fără grai
eu sunt mierea verii
furată din rai

îţi apropii gura
eu sunt mierea, iată
scoţi un singur vai
caldă,-nlăcrimată

îţi apropii gura
de a mea gură
ca şi când ai rosti
un vers din scriptură