Clopotele norilor
cu ding-danguri de ninsoare
la-nceputul  orelor
iată-le, bat ora mare.
Crugul anului se schimbă,
un cuvânt rămâne-n urmă,
însă prea frumoasa limbă
niciodată nu se curmă,
ci azvârle înainte
noi urări, numai de bine,
prevestite de cuvinte
ninse sus, în înălțime;

Să vă fie anul-an,
suplu ca pe râuri unda,
să nu fie bolovan
peste suflete secunda,
nori să fie doar de ploaie
peste câmpuri, jos, la vale,
niciodată să-ntretaie
raza fragedă de soare;
fie aerul curat,
plin de păsări liniștite,
niciodată sfâșiat
de lungi fumuri stalactite;

limpede vă fie apa,
verde pururea pământul,
nu vi-l tulbure cu sapa
semnul rău, înnămolindu-l;
pasul zvelt și luna albă,
gestul mâinii prietenos,
niciodată steaua slabă
cu luci mohorât de os,
pâinea să vă stea pe masă
aburindă, aburind
gheața ultimă rămasă
pe ferestrele din gând.
Pură fie-vă zăpada,
încălzind la subțioară
floarea albă din livada
înflorită-n primăvară.