Clopotele norilor cu ding-danguri de ninsoare la-nceputul orelor iată-le, bat ora mare. Crugul anului se schimbă, un cuvânt rămâne-n urmă, însă prea frumoasa limbă niciodată nu se curmă, ci azvârle înainte noi urări, numai de bine, prevestite de cuvinte ninse sus, în înălțime;
|
Să vă fie anul-an, suplu ca pe râuri unda, să nu fie bolovan peste suflete secunda, nori să fie doar de ploaie peste câmpuri, jos, la vale, niciodată să-ntretaie raza fragedă de soare; fie aerul curat, plin de păsări liniștite, niciodată sfâșiat de lungi fumuri stalactite;
|
limpede vă fie apa, verde pururea pământul, nu vi-l tulbure cu sapa semnul rău, înnămolindu-l; pasul zvelt și luna albă, gestul mâinii prietenos, niciodată steaua slabă cu luci mohorât de os, pâinea să vă stea pe masă aburindă, aburind gheața ultimă rămasă pe ferestrele din gând. Pură fie-vă zăpada, încălzind la subțioară floarea albă din livada înflorită-n primăvară.
|