Dumnezău mă paşte şi n-am lipsă,
La loc de otavă ce-mi întinsă.
Sălaşul pre ape de răpaos,
Şi cu hrană suflet mi-au adaos.
Şi-n cărări direpte mi-i povaţă,
Cu svântul său nume de mă-nvaţă.

Că de-aş merge şi-n umbră de moarte,
Teamă n-am de rău, că tu m-ii scoate.
Toiagul tău și svânta ta vargă
Mângâiere m-dau și hire-ntreagă.

Că tu, Doamne, mi-ai gătat și masă,
Și pizmașii nu-i suferi în casă,
De de-aproape să stea să mă vază,
Aceia ce caùtă să mă piarză.

Ce-n pizma lor pre cap mă vei unge
Cu oloi scump, vin încă-m v-agiunge,
Din svântul tău păhar ce mă-mbată,
Cu mila ta, Doamne, cea-ndurată,

Care-a merge-n soțâie cu mine,
În viața mea, în zâle depline.
Și-n casa ta să petrec cea svântă,
În zâle lungi, cu trai fără smântă.