Cățelul meu este fidel,
Vrea toată ziua să stau cu el.
Imediat, cum dă din coadă,
Ascund pantofii,
Să nu mi-i roadă.

Fiindcă n-am putut să-mi iau un cal,
Mi-am cumpărat cățelul ideal,
I-am pregătit culcușul, l-am spălat,
Apoi l-am dus
La deparazitat.

Stăpân îi sunt doar eu, oricum ar fi,
Că-l duc în parc de vreo trei ori pe zi…
Și, dacă, prin absurd, eu nu sunt gata,
Stăpâni îi sunt, atunci,
Mama si tata.

Cățelul meu e fericit
Când se așează la smotocit,
Dar mai cu ales când lesa, iară,
Singur mi-aduce,
Să-l scot afară.

Fiindcă n-am putut să-mi iau un cal,
Mi-am cumpărat cățelul ideal,
Ce doarme-n pat: în cușcă-i o prostie
Să ții un cățeluș
De companie!

Blănița alba, proaspăt periată,
Se cere, latră dansul, de îndată!
N-am timp de lecții, fiindcă e botos
De nu-l dresez cu mingea,
Sau c-un os.

Doi copii, lângă cuptor,
Vai și-amar de nasul lor,
Se tot dau de-a berbeleacul.
Mai cuminte e
dovleacul.

Peticele din genunchi
Sunt croite de un unchi;
Și-s cusute cu tot dragul –
Țin mai mult decât
nădragul!

– Io? Dar ăștia zvăpăiați,
Ce-au pe limbă că sunt… frați?
Limba de nu și-or pârli-o,
Să nu-i zici tușii
adio!

Veselie mare-n casă,
Iaca și coaja pe masă…
Miezul dulce, auriu,
Când s-o fi topit,
nu știu.

– Un Univers e-o carte mare,
din care răsfoiești puțin-  puțin la culcare,
apoi adormi
și descoperi că nimeni- nimeni n-a scris
în cartea asta de ultimul vis