Warning: Undefined array key 1 in /home/r64755mirc/public_html/wp-content/plugins/visitors-online/visitors-online.php on line 505

Warning: Undefined array key 2 in /home/r64755mirc/public_html/wp-content/plugins/visitors-online/visitors-online.php on line 505
Arhive Creioane - Pagina 8 din 8 - Mircea Bucescu
 

Etichetă: Creioane

Doamne, oare cu ce parfum te dai?

2 Comments
Doamne, Doamne, ceresc Tată
Negativ cu linie melodică inclusă (instrumental).
Cântă corul de copii „PENTRU VOI jr.” al Căminului Cultural Potlogi, jud. Dâmboviţa. (2021)

Doamne, oare cu ce parfum te dai (Solo – pdf – download)

Versuri: Anca Dionisie
Muzica: Mircea Bucescu

Miroase-n toată casa a jar de cuișoare
Eu cred că Dumnezeu nu lasă asta la’ntâmplare!
Trec îngerii pe-aici în drum spre Rai
Și-ntreabă:
Doamne, oare… cu ce parfum te dai?

Miroase-a mentă, iasomie,-a ceai și a cafea
Și cred că Dumnezeu stă în casa mea
La ușă strigă îngerii-n alai:
Doamne, oare… cu ce parfum te dai?

Miroase a lămâie, cireșe și-o căpșună
Eu cred ca Dumnezeu mă ține acum de mână
Și dacă așa miroase în veșnicul său Rai
O să-l întreb cândva…
Doamne, oare… cu ce parfum te dai?

Miroase-n toată casa a jar de cuișoare
Miroase-a mentă, iasomie,-a ceai și a cafea tare
Miroase a lămâie, cireșe și-o căpșună, vai,
Doamne, oare… cu ce parfum te dai?

18 oct. 2017

Cântă grupul de copii „Pentru Voi jr.” al comunei Potlogi, jud. Dâmbovița.

Paștele 2020 sărbătorit din „social isolation” de copiii coralei „PENTRU VOI jr.” din Potlogi, jud. Dâmbovița.
Cântă copiii corului „PENTRU VOI jr.” al Căminului Cultural Potlogi, jud. Dâmboviţa.

Loading

psalm

No Comments

psalm (Solo – pdf – download)

Versuri: Constantin Preda
Muzica: Mircea Bucescu

îţi apropii gura
de a mea gură
ca de un câmp cu fragi
frământat în prescură

îţi apropii gura
ca şi când ai bea
toată zmeura de-o vară
strânsă-ntr-o cişmea

îţi apropii gura
şi vrei să rămâi
sus în cerul gurii
un fum de gutui

îţi apropii gura
sete lângă sete
buzele ţi-s fragede
şi vor să se-mbete

îţi apropii gura
buze fără grai
eu sunt mierea verii
furată din rai

îţi apropii gura
eu sunt mierea, iată
scoţi un singur vai
caldă,-nlăcrimată

îţi apropii gura
de a mea gură
ca şi când ai rosti
un vers din scriptură

Loading

Toamna

No Comments

Toamna (Solo – pdf – download)

Versuri: George Bacovia
Muzica: Mircea Bucescu

– Adorm…,
– Ascult… afară la fereastră toamna a spus:
– offf!

Uitarea venea…
A venit…
O lacrimă cade jos,
Totul tace…,
Lampa obosită a clipit
Orice obiect atins șoptește:
Lasă-mă-n pace… lasă-mă-n pace…

De-acum…
– Auzi? Ploaia trece pe drum, pe un adânc tumult…
Pe urma unui mic pantof
Într-un parc de demult…

 

Loading

Categories: Alte alea...

Tags: ,

Un cânt străvechi

No Comments

 

Un cânt străvechi (Solo – pdf – download)

Versuri: Ana-Maria Bocai
Muzica: Mircea Bucescu

Trăiesc cu visul de a mă fi iubit cândva,
Acum nu te mai doare
tristeţea, disperarea mea
Şi-mi caut alinare
Şi orice gând purtat de dor
Ce naşte din ruine colindă lumea visător
Te vrea numai pe tine.

Rătăcitor, în drumul tău
Tu nu-nţelegi iubirea
Şi-ai vrea să crezi că eşti un zeu
Şi-ţi cauţi nemurirea,
Dar cum poţi să trăieşti aşa?
Când veșnic-universul
În viaţa lui de mii de ani ne desluşeşte sensul,

Şi ne arătă cum pe noi toţi ne iubeşte
Şi-n fiecare clipă doar lumină dăruieşte.
Şi ştie de durerea mea
Inima mi-o cunoaşte,
Mă îmbrătişează ocrotitor în fiecare noapte,

Şi dintr-un suflet neobosit
Un cânt străvechi suspină,
L-aud şoptit, aproape stins
Şi dorul mi-l alină.
Din stelele perechi, perechi
Îmi face o cunună
Şi imi promite că pe veci
Cu mine-o să rămână..

 


Loading

Lasă-mă, fată

No Comments

Versuri: Lucian Avramescu
Muzica: Mircea Bucescu

Lasă-mă, fată,
Să te sărut pentru ultima dată
Lasă-mi-te ușor
Pe umărul gândului meu care rar
se oprește din zbor

Și stai o clipă așa
Fără a te mișca
Pe acel curcubeu
Desenat de sufletul meu

Lasă-mă fată,
Tu, de visele mele deocheată
Să te vindec tăcând
Cu vorbele mele de descânt
Cu palma mea alinătoare
Care ți se plimbă pe genunchi,
şi-n continuare
Nu fugi, fiindcă gândul meu te prinde oricum
În patul altui bărbat sau în mijloc de drum
Nu te pot găsi
Doar dacă în alt vis te vei adăposti

Lasă-mă fată,
Pe care nu te-am întâlnit niciodată
Și care exiști
Doar în ochii mei triști,
Să te sărut, ca și prima oară, în vis,
Fată-femeie de dinsus de paradis,
Să te sărut, ca și prima oară, în vis,
Fiindcă altfel nu mi-e permis

Lasă-mă, fată,
Să te sărut pentru ultima dată
Lasă-mă, fată,
Să te sărut pentru ultima dată
Lasă-mă, fată,
Să te sărut pentru ultima dată

Loading

Murga pământului

1 Comment

Murga pământului (Solo – pdf – download)

Versuri: Anca Dionisie
Muzica: Mircea Bucescu

iată un punct de vedere blând
mi-am zis de cu seară
privind cum murga pământului
clipea des de la mine din vis
în ochiul Lunii, rotund

 

ce paradis al nedormirii
creștea sub copita ei!
ce tihnă îmi găseam
prin coama ei mirosind a o mie și una de femei!

dar fără frâu e noaptea asta
dar fără șa e bezna virală
trece-mă de râul ăsta adânc
ce poate să doară!
paște toată lumina din steaua polară!

 

iată un punct de vedere blând
mi-am zis
privind murga-n gând
în timp ce roua dimineții
se-nșeua pe pământ

Loading

Categories: Alte alea...

Tags: ,

Noapte la mare

No Comments

Noapte la mare (Solo – pdf – download)

Versuri: Lucian Blaga
Muzica: Mircea Bucescu

Valul mai bate același
Raza e trează în turn
Cald e nisipul pe plajă
Numai puțin dacă-l scurm

Noaptea-i târzie de august
Orele, horele tac,
Cugetul, cumpăna, steaua
Grea judecată îmi fac.

Vine cândva și odihna
Ce ispășire va fi
Anilor, aprigei sete,
Febrei de noapte și zi…

Murmură dor de pereche,
Patima cere răspuns.
Ah, mineralul în toate
Geme adânc și ascuns.Sarea și osul din mine
Caută sare și var,
Foamea în mare răspunde,
Crește cu fluxul amar.

Vine cândva și odihna
Ce ispășire va fi
Anilor, aprigei sete,
Febrei de noapte și zi…

Margine-mi este argila,
Lege de asemenea, ea,
Sunt doar metalul în febră –
Magmă terestră, nu stea.

Capăt al osiei lumii
Rogu-te nu osândi…
Vine cândva și odihna
Ce ispășire va fi.

Vine cândva și odihna
Ce ispășire va fi
Anilor, aprigei sete,
Febrei de noapte și zi…

 

Loading

Categories: Alte alea...

Tags: ,

Un alt descântec

No Comments

Un alt descântec (Solo – pdf – download)

Versuri: Ana-Maria Bocai
Muzica: Mircea Bucescu

Clipe-n seară, dor şi iele
Se duc gândurile mele,
Vin cu mine şi cu vin
Toate-s gri și e puțin
.

Zboară…, zboară…, tristă ea…
Îmi tresare inima,
Ce mai tremur şi ce zor
Doar un ceai şi-apoi cobor
.

Mă trezesc din vis oftat
Nu ştiam când ai plecat,
Şi mai vreau să te ating
Să văd ochii tăi iubind

Doar iluzii peste foc
Îmi aduc nenoroc.
Te-am cules de pe o ie
Erai semn de poezie,

Cântec blând pierdut în vânt
Erai vraja, nu cuvânt.
Şi te-aş prinde într-o zi
Să te leg la temelii,

Să nu știe nimenea
Unde e iubirea mea,
Să te cânt, să te descânt
Să-mi fii vrajă şi cuvânt.


Loading

hai să mergem iubito, nu știm unde, dar hai

No Comments

hai să mergem iubito (Solo – pdf – download)

Versuri: Lucian Avramescu
Muzica: Mircea Bucescu

pregătiți ca de Paști, pregătiți ca de mai
sărbătorile vin, sărbătorile trec
toate-n si-ul bemol cântă fin și petrec,
pregătit să te am, tu discret să mă ai

pregătiți cu bagaje să plecăm pe la mări
tu îți faci geamantane, mici poșete se-adună
eu aș lua-n buzunar și o parte din lună
și un țoi de palincă pentru mici disperări

hai să luăm și un ied în poșeta ta mică
și-un lăstun care ieri de departe-a venit
și să pun pe buricul tău dezvelit,
cartea-mi ultimă să-ți țină în beznă de frică

hai iubito, să mergem, gata-i totul, tu ai
zestre de la mama ta un tramvai
eu visez să râșnesc din lună mălai
hai să mergem, nu știm unde, dar hai

Loading

ea face cafeaua mai bună

1 Comment
Negativ cu linie melodică inclusă (instrumental).

a face cafeaua mai bună (Solo – pdf – download)

Versuri: Anca Dionisie
Muzica: Mircea Bucescu

Prin insomnia-mi păgână trec lucruri
cu aripi de îngeri și cozi de pisici
trec pomi cu rădăcina în Lună
și șoareci ce se dau lilieci

trec visele zee și fricile zmeie
miroase-a tămâie și sfinți dezveliți
și sigur că noaptea e și ea femeie
cu dinții de lapte și ochii mijiți

când ghiarele somnului de geamuri se-agață
strâng ochii lumina-mi țâșnește afară
iar zorii de zi dau în glumă
pe cer se prelinge o mână de ceară
și în orbite sechele de lună

vezi tu, îngere, grijuliule,
ce mereu îmi cânți în strună
în dimineața asta nu-mi pasă
EA  (EL) face cafeaua mai bună

Loading

Categories: Alte alea...

Tags: , ,