Se-nalță abur moale din gradină.
Pe jos, pornesc furnicile la drum.
Acoperișuri veștede-n lumină
Întind spre cer ogeacuri fără fum.

Pe langă garduri s-a zvântat pământul
Și ies gândacii-Domnului pe zid.
Ferestre amorțite se deschid
Să intre-n casă soarele și vântul.

Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii,
Și-a răsfirat crenguțele ca spinii
De frică să nu-i cadă la picioare,
Din creștet, vălul subțirel de floare.

Că s-a trezit așa de dimineață
Cu ramuri albe – și se poate spune
Că-i pentru-ntâia oară în viață
Când i se-ntâmplă-asemenea minune.

Sus, prin crângul adormit,
A trecut în taină mare,
De cu noapte risipind
Șiruri de mărgăritare
Din panere de argint,
Stol bălai de ingerași
Cu alai de toporași.
Primăvară, cui le dai?
Primăvară, cui le lași?

De prin balcoane
Și coridoare
Albe tulpane
Fâlfâie-n soare.

Ies gospodinele
Iuți ca albinele,
Părul le flutură,
Unele mătură,

Unele mătură,
Altele scutură
Colbul din pătură
Și din covor.

Un nor sihastru
Și-adună-n poală
Argintul tot.
Cerul e-albastru
Ca o petală
De miozot.