De-or trece anii cum trecură,
Ea tot mai mult îmi va plăcé,
Pentru că-n toat-a ei făptură
E-un „nu știu cum” ș-un „nu știu ce”.

M-a fermecat cu vreo scânteie
Din clipa-n care ne văzum?
Deși nu e decât femeie,
E totuși altfel, „nu știu cum”.

De-aceea una-mi este mie
De ar vorbi, de ar tăcé:
Dac-al ei glas e armonie,
E şi-n tăcere-i „nu știu ce”.

Astfel robit de-aceeași jale
Petrec mereu același drum…
În taina farmecelor sale
E-un „nu știu ce” ș-un „nu știu cum”.