Este ora rugăciunii,
Când, Părintelui Minunii,
el Îi cere doar atât:
să prefacă ce-i urât,
trist, întunecat, murdar
în ceva frumos și rar…

Iar Părintele-i răspunde:
– Pentru Fulguleț, oriunde
și oricând Mă va ruga
o să fac să fie totul
cum e-n inimioara sa!

Acum, iată-l, când citește,
Tot de ei își amintește…
Și se uită la desene…
Și ridică din sprâncene…

La urechea lui cea dreaptă,
Fulguleț întreabă-n șoaptă:
– Decât astă cărticică,
Nu-i mai bună-o măturică?

Fulguleț își lasă fruntea
Pe genunchii ei de lapte,
Învelit în taina scumpă
A îndureratei șoapte.

Până când, de oboseală,
S-or întinde toți grămadă
Lângă el, ca să devină,
Minunați
… fulgi de zăpadă.

Fulguleț, însă,-auzindu-l,
Îi grăi încetișor:
– Ai răbdare,-un an de zile,
Să vezi lumea dintr-un nor!

Să descoperi primul mugur
Pe crenguța unde-ai stat
Cândva, ca o floare albă,
Strălucind pe înnoptat.

Ai răbdare, și vei spune:
În sfârșit, e timpul meu
Să-mplinesc menirea sfântă
Ce mi-a dat-o Dumnezeu!

Să te bucuri de-acel chiot
Al copilăriei calde,
Când, pe-ascuns, în spuma mării,
Tânjesc fulgii să se scalde.

Să urmezi, în asfințitu-i,
Tandra frunză călătoare
Ce dorește compania
Oricui poate lin să zboare.

Nu deschide ochii, somnul
De pe gene n-a pierit,
Soarele, ca întotdeauna,
Și acum a fost grăbit.

Era noaptea, dintre toate,
Cea mai lungă, mai frumoasă,
Când figurile sculptate
L-aşteptau pe Moş acasă.

Spiriduşul, în primire,
Luă fulgul fără vină,
Ce căzu, de fericire,
Peste mica balerină…

– Domnişorule de nea,
Sper să nu se mai repete,
De nu vezi, mai spuse ea,
Mă-ntrerupi din piruete!

Fulguleţ avea obrazul
Alb ca varul, ruşinat:
– Dacă ăsta e necazul,
De el cred că te-am scăpat!

Şi pe căile-i răzleţe,
Lângă micul toboşar
Se-oploşi, când două beţe
Îl loviră în cap… Iar!

De acolo, mai departe,
Iuhuuu!, spre un mânz de lemn –
Ca-n poveştile din carte,
Unde-ascunse,-n van, un semn…

Când crezu că-şi ia avântul
Pe căluţul lui semeţ,
Auzi… Poate fu vântul…
– Hai la Moşul, Fulguleţ!

Fulguleț s-a cocoțat
Pe un munte înghețat,
Hotărând:
“Mai multă minte
O să am de-azi înainte!”

„Nu mă mai avânt în zbor,
Căci e-un lucru prea ușor!”
Iar, pe-un stâlp,
Puse-un anunț:
“La ninsoare eu renunț!”

Fulguleț s-a cocoțat
Pe un munte înghețat,

Un alt fulg, nedumerit:
– Fulguleț, ce ai pățit?
Ai uitat că al tău dar
E să fii voios, sprințar,

S-alergi toată ziulica,
Să nu știi ce este frica,
Să fii darnic, blând, sfios,
Lumii noastre, de folos?

Fulguleț, azi, vrea să vadă
Cum e să devii… zăpadă.

Cum să faci un derdeluș
Tocmai bun de săniuș.

Cum să pui flori albe-n pom
Şi din bulgări… să faci om.

Fulguleț mai vrea să știe
Cum se-mparte-o bucurie

Doar așa e sărbătoare
Şi zăpada… tot mai mare!

Şi-i de-ajuns să stai degeaba
Ca să-ți facă toată treaba.

Alti fulgi, însă, se adună
Şi-i întind cu drag o mână.

Şi nevoie câtă are,
Mic-pitic, de ajutoare.

Unii zic că Fulguleț
E și harnic și isteț