Iisus era pe Cruce,
Iar lumea Îl privea,
Alăturea, Măicuța,
De fiul ei, plângea.
Din sufletu-i cel rece,
Grăi primul tâlhar:
De ești Tu Dumnezeul,
Salvează-Te, măcar!

Iisus nu îi răspunse,
Rugând pe Tată,-n cer,
Să-i ierte pe aceia
Ce sub păcate pier,
Să-ndepărteze duhul
Mândriei și orbirii,
Să afle, în ei, calea
Jertfelnică-a Iubirii.

Iisus era pe Cruce,
Scuipat de toți cei lași,
Știind că, peste oameni,
Stăpân e cel vrăjmaș;
Sosise însă clipa
Ca Domnul să-i adune
La El, pe cei cu milă,
Curaj și vorbe bune.

Tâlharul, cel din urmă,
Simțind, acum, chemarea,
Scrutând cu ochii lumea
Și,-negurata, zare,

Găsi că Adevărul
E-n Cel fără de vină,
În inima Lui, frântă,
Ce izvora Lumină.

Pentru omul ce-a iubit,
Hristos Domnul S-a jertfit,
Pentru el, Cer a lăsat
Și, în trup, S-a arătat.  

Tot așa și noi să fim:
Viața să ne-o dăruim
Celor care se-ndoiesc
C-au în ei un Chip ceresc.

Hristos Domnul a-nviat
S-avem sufletul curat,
Creștinul, de drag, să vină
La izvorul de Lumină.

 Pe Hristos, cine-l urmează,
Inima să-i fie trează,
Cântări veșnic a aduce
La mărita, sfânta Cruce!

Chiar de-i grea, Crucea să fie
Puntea ta spre veșnicie;
Nu tăia nici o bucată,
Din iad, Crucea să te scoată!

De păcat să nu te-atingi
Și nici candela s-o stingi,
De la Domnul, Har să ai
Și lăcaș frumos în Rai!

Când te duci să iei Lumină,
Sufletul să-ți curățești,
Dacă vrei taina divină
Și în tine s-o trăiești.

Când te-ntorci c-o lumânare
Ce ai vrea să ardă-n veci,
Ai pornit pe o cărare,
Chiar de nu știi unde pleci.

 Când te-ntorci c-o lumânare
Ce ai vrea să ardă-n veci,
Ai pornit pe o cărare,
Chiar de nu știi unde pleci.

Când te duci la Înviere,
Având sufletul curat,
Tu, cu Domnul împreună,
Peste moarte ați călcat.

Și pe tine te așteaptă
Domnul, să-L mărturisești,
Când te duci să iei Lumină,
Tu Lumină dăruiești.