Iisus era pe Cruce,
Iar lumea Îl privea,
Alăturea, Măicuța,
De fiul ei, plângea.
Din sufletu-i cel rece,
Grăi primul tâlhar:
De ești Tu Dumnezeul,
Salvează-Te, măcar!

Iisus nu îi răspunse,
Rugând pe Tată,-n cer,
Să-i ierte pe aceia
Ce sub păcate pier,
Să-ndepărteze duhul
Mândriei și orbirii,
Să afle, în ei, calea
Jertfelnică-a Iubirii.

Iisus era pe Cruce,
Scuipat de toți cei lași,
Știind că, peste oameni,
Stăpân e cel vrăjmaș;
Sosise însă clipa
Ca Domnul să-i adune
La El, pe cei cu milă,
Curaj și vorbe bune.

Tâlharul, cel din urmă,
Simțind, acum, chemarea,
Scrutând cu ochii lumea
Și,-negurata, zare,

Găsi că Adevărul
E-n Cel fără de vină,
În inima Lui, frântă,
Ce izvora Lumină.