Fulguleț ieși din ou
Și se puse pe ninsoare.
Tot orașul e ca nou,
Cu străduțe sclipitoare

Azi, brăduții îi îmbracă
În beteală argintie
Și, în lumea cea posacă,
Duce vești de bucurie.

– Fulguleț, întreb degrabă,
Văzând, greul, că-l topește,
Pentru cine faci tu treabă?
– Pentru cine mă iubește!

Fulguleț e fericit
Albă-i lumea și frumoasă.
Toți copiii au ieșit
La chemarea lui, din casă.

Munca nu e în zadar,
Fulguleț prea bine știe,
Truda lui este un dar
Ce-i întoarce bucurie.

Greu, se-apleacă sub o lună
Plină, plină… de povesti.
Ea, cui spune: Noapte bună!”?
Și cui: “Puiule, să crești!”?

Fulguleț deschide ochii,
Dar nu vede împrejur
Decât trena unei rochii
Albe, cu sclipiri de-azur…

“Mama”, zice și se-ntoarce
Pe o parte, alinat…
Lângă el, un înger toarce
Fir de vis… adevărat.

Astă seară Fulguleț
Stă-n fotoliu și citește;
Toată bolta, înstelată,
Ca în vise strălucește.

Cum dă filă după filă,
Cucerit de vechi istorii,
Deodată-i vine gândul
Primei sale mari victorii.

Fulguleț se vrea eroul
Ce salvează omenirea.
De sub un blestem va scoate
Negreșit,… întâi Iubirea.

Va lupta prin neguri dese
Cu viclene-nchipuiri,
Ca să-i pună la picioare,
Din nea, mii de trandafiri.

– Fulguleț, „erou din stele”,
Este ora de culcare!
Zise mama, răsplătindu-l –
Deja – cu o sărutare.

Dacă nu te văd la față,
Dacă nu te trag de haină,
Nu pricep că tu ești Moșul
Bun și drag, ce-apare -n taină.

Eu te știu, ești ca și mine,
 (Doar un pic mai uriaș!),
Dar ei spun că nu tu daruri
Sub brăduț și-n inimi lași.

Eu te știu, ești ca și mine,
 (Doar un pic mai uriaș!),
Și mai cred că tu lași daruri
Sub brăduț, și-n inimi lași.

Dacă nu îți smulg din barbă,
Dacă nu le spui că… doare,
Ei nu cred că tu, din ceruri,
Vii, în noaptea cea mai mare,

Încărcat cu daruri multe,
Le așezi lângă brăduț,
Ori în inimi și, ca magii,
Le închini Unui Pruncuț.

– Dar scufia pentru ger?
– A…, scufia o s-o dea
Unor puișori din cer,
Cuib să-și facă, noaptea,-n ea…