Lasă Fiul, azi își lasă,
Viața Sa din cer, frumoasă.
Lăsă slavă, bune  straie,
Pentru un pătuț de paie.

Maica n-are, pentru El,
Decât albul scutecel,
Ce-l țesu și zi și noapte,
Printre lacrimi, rugi și șoapte.

Pruncușoru-și învelește,
Când ea plânge, El zâmbește.
Parc-ar spune: Maică, lasă,
Tu-mi ești Cer acum, și Casa!

Ea își leagănă ușor
Copilașul bălăior.
Și nu știe… și nu știe,
Soarta Lui, cum o să fie!

Lasă Fiul, încă lasă,
Viața Sa din cer, frumoasă.
Pentru omul care n-are,
Pe pământ, de rău, scăpare

Pentru sufletul curat,
Ce Ii este scump palat.
Pentru tine, gazdă bună,
Ca să ai în cer cunună.

Ochii sclipitori și limpezi
Se adună-ntr-o mirare:
Unde-i steaua făr’ de seamăn?
Unde-i darul din cer oare?

Dar nici Mama nu le spune,
Păstrând taina an de an,
Până când un fulg anume,
Mai șiret, mai năzdrăvan,

 Dă de știre ce-i în iesle:
– E un Prunc, veniți, veniți!
Iute, fulgii de zăpadă
Se adună fericiți!

Ca o ploaie de steluțe,
Pruncului I se închină,
Și, din ochii Lui cei veșnici,
Își iau darul… de Lumină.

Raza Harului, azi, poartă,
Prin frumoasa-mpărăţie,
Fulgi de nea, ce,-n cânt de îngeri,
Strălucesc de bucurie.

Împărtășim aceeași bucurie,
Sub cerul luminat de astrul sfânt,
Un prunc frumos, născut în veșnicie,
Maria ni-L aduce pe pământ.

Cu ochii spre Lumina negrăită,
Cu inima suind până la cer,
Cântăm, căci nu e zi mai fericită,
Iubirea-nvie, patimile pier.

Împărtășind aceeași bucurie,
Să ne iubim cu toții, în Hristos,
E noaptea sfântă, când, din veșnicie,
Se naște, pentru noi, un Prunc frumos.

Un prunc ne este-a mântuirii cale,
Un prunc de sus, cu chip dumnezeiesc,
Ce legănat pe brațul Maicii Sale,
Zâmbește spre Părintele-I Ceresc.

Ne adunăm în juru-I, fără daruri,
Căci ce-am putea, noi, oamenii, să-I dăm,
Când El ne-mparte haruri după haruri?
Noi, le primim smeriți, și Îi cântăm.

Împărtășim aceeași bucurie,
Sub cerul luminat de astrul sfânt,
Un prunc frumos, născut în veșnicie,
Maria ni-L aduce pe pământ.