Lasă Fiul

No Comments

Lasă Fiul (Solo – pdf – download)

Versuri: Elia David
Muzica: Mircea Bucescu

Hai lerui ler, Zorile-s dalbe,
Dă-mi, Doamne flori de măr în palme.

Lasă Fiul, azi își lasă,
Viața Sa din cer, frumoasă.
Lăsă slavă, bune  straie,
Pentru un pătuț de paie.

Maica n-are, pentru El,
Decât albul scutecel,
Ce-l țesu și zi și noapte,
Printre lacrimi, rugi și șoapte.

Pruncușoru-și învelește,
Când ea plânge, El zâmbește.
Parc-ar spune: Maică, lasă,
Tu-mi ești Cer acum, și Casa!

Ea își leagănă ușor
Copilașul bălăior.
Și nu știe… și nu știe,
Soarta Lui, cum o să fie!

Lasă Fiul, încă lasă,
Viața Sa din cer, frumoasă.
Pentru omul care n-are,
Pe pământ, de rău, scăpare

Pentru sufletul curat,
Ce Ii este scump palat.
Pentru tine, gazdă bună,
Ca să ai în cer cunună.

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *