Cât de multe cuvinte formează tăcerea…
Mă rezem cu gândul de drumul uitat,
La capătul lui m-ascund după lună
Scriindu-ți cu voce, cuvîntul oftat.

Mă trezesc sentimente ce cad amețite,
Din ochi pică lacrimi și gesturi lipsesc,
Un ceas se ridică deasupra luminii
Când noaptea se duce dar stele lucesc.

Filigranul luminii își schimbă culoarea,
Mi-amintesc de cuvinte lăsate zălog,
Împletesc dimineții din versuri chemarea
Dar tăcerea revine și degeaba mă rog.