țopăie și chiuiesc
și către hotar privesc
da nimic nu se zărește
nimeni din nămeți sosește.

Ler, Doamne ler,
Zorile-s dalbe,
Vine-un pui de Domn
cu flori de măr în palme.

îs tare nerăbdători,
n-ar mai sta chiar până-n zori,
unii-ar vrea să plece-acasă,
ceilalți, mai breji, nu se lasă

și-l așteaptă cu mult drag
pe bărbosul de moșneag…
multe daruri să împartă –
că de-aia-au ieșit la poartă.