Sunt semnul ,,cât” pus la sfârșit,
Pus peste genele tăcute,
Sunt așteptarea de pe chip
O întrebare, și-alte multe.

Sunt întrebarea cea mai grea
Şi întrebarea unei zile,
Când bat din pleoape spun ceva,
Sunt întrebări fără de sunet.

Chiar de aș șterge-o în fiecare zi,
Tot clipe sângerânde s-ar ivi.
Culorile amestecate pe cerul fumuriu
Îmbracă în iluzii și soarele-auriu

Alungă-mi teama și gândul în declin

Hei, mi-a venit așa,
Să scriu ceva,
Să pun și-o virgulă pe undeva
De teama ta
Și să înșir la vrute și nevrute
Așa, ce-mi trece doar prin minte.
Cuvinte,

Cuvinte,
Cuvinte alandala,
Ca florile ce-s primăvara,
Cuvinte colorate cu sclipiri de noapte,
Steluțe verzi dar și albastre.

Atunci, dacă citind vei înțelege
Dulceața scrisă fără teme,
De-ai înțelege ce-i neînțeles,
Atunci să știi, ești ce-i în vers,

O notă dintr-o tânguială
Ce-ţi șterge orice îndoială
Din gândul ciut,
De-atunci, de-acum,
În câte-un nor,
De fum, de scrum
Şi nu oricum..

Fă patul și-am să vin acuș la tine,
Nu te cunosc, nici tu nu mă cunoști,
Ne-om răscoli iubirile depline,
În una sau mai multe, multe nopți.

Fă pregătirile ce trebe-n în casă,
Pune la rece sticlele cu vin,
Ne-om ameți dar nouă nu ne pasă,
O să-i furăm iubirii jocul plin.

Ne vom simți atât, atât de bine,
Ne vom vorbi de tot ce a fost chin,
Vom răzbuna pe toți ceilalți ca mine,
Iubindu-ne cu foc, cu foc divin.

Puținul o să ne cuprindă noaptea,
O să îți simt plăcerile arzând,
O să-mpărțim în noi, în noi dreptatea,
Şi-o să luăm din noi totul zâmbind.