Te-aș ruga, în grabă mare,
Să n-o calci din supărare
Lăsând doruri prea amare,
Ca un fum dintr-o țigare.

Te-aș cuprinde cu o mână,
După gât, așa, c-o vină
Și ți-aș prinde o cunună,
Raze frânte de la lună.

Sunt semnul ,,cât” pus la sfârșit,
Pus peste genele tăcute,
Sunt așteptarea de pe chip
O întrebare, și-alte multe.

Sunt întrebarea cea mai grea
Şi întrebarea unei zile,
Când bat din pleoape spun ceva,
Sunt întrebări fără de sunet.

Chiar de aș șterge-o în fiecare zi,
Tot clipe sângerânde s-ar ivi.
Culorile amestecate pe cerul fumuriu
Îmbracă în iluzii și soarele-auriu

Alungă-mi teama și gândul în declin

Hei, mi-a venit așa,
Să scriu ceva,
Să pun și-o virgulă pe undeva
De teama ta
Și să înșir la vrute și nevrute
Așa, ce-mi trece doar prin minte.
Cuvinte,

Cuvinte,
Cuvinte alandala,
Ca florile ce-s primăvara,
Cuvinte colorate cu sclipiri de noapte,
Steluțe verzi dar și albastre.

Atunci, dacă citind vei înțelege
Dulceața scrisă fără teme,
De-ai înțelege ce-i neînțeles,
Atunci să știi, ești ce-i în vers,

O notă dintr-o tânguială
Ce-ţi șterge orice îndoială
Din gândul ciut,
De-atunci, de-acum,
În câte-un nor,
De fum, de scrum
Şi nu oricum..