Undeva, acolo sus,
Tatăl, Duhul si Iisus –
Slava Dragostei cerești,
Privesc cele pământești.

Dar privirea nu se-oprește
La cel ce păcătuiește,
Ci, în om, mult mai adânc,
La gingașul Chip de prunc.

Omul, dacă a căzut,
Ce-a primit n-a mai  știut,
Dar Tatăl, îndurător,
I-a trimis Mântuitor.

Urcă pe-ale lor cămile
Și, oricât de mers ar fi,
Ei vor face-atâtea zile
Până când Îl vor găsi.

Din cer, Steaua luminează
Drumul fiecărui mag
Și-i aduna, spre amiază,
La Irod ieșit în prag.

– Oare-aici Copilul este,
Ce-L da, lumii, Tatăl Sfânt?
Eu sunt rege și n-am veste,
Mi-L aflați de-i pe pământ!

Magii-s pe cale,
Steaua-i pe cer,
Ai lerui ler
Prunc se va naște,
Steaua-i pe cer,
Ai lerui ler.
Fiu de ’mpărat,
Steaua-i pe cer,
Ai lerui ler,
Azi L-au aflat,
Steaua-i pe cer,
Ai lerui ler.

Magii-ntinderea pustie,
Cu mirare-o tot străbat.
Pe unde Pruncul să fie,
De nu e… într-un palat?

De pe-o piatră se ridică,
Un păstor și le arată:
– E în ieslea asta mică,
De oițe, Lui, lăsată!

Magii intră, cu uimire,
Steaua-i sus, ca o făclie,
Maica uită de mâhnire
Și-i acum doar bucurie.

Fiul ei! Slavă primește!
Din trei suflete, un dar!
Îngerii, dumnezeiește,
Cântă Pruncului cu Har!