Tăcută-i toamna, cine-o ascultă
Când ultimi greieri la geam ii cheamă,
Ea, și comoara inimii, multă,
O-mparte, toată, fără de teamă.

Hai, în valsul toamnei, să ne strângem iar,
Printre crizanteme albe, parfumate,
Să uitam că timpul este un hoinar,
Tremurând când bruma-ncepe să se-arate.

Supusă-i toamna, când noaptea creste
Și păsări pleacă, ea spune-atât:
Chiar dacă timpul nu se oprește,
În toate este un început.

Covor de frunze pe jos așterne,
Și-n orice foșnet e un ecou,
Al vieții care clipele-și cerne
Pe portativul c-un cântec nou.

Valsul toamnei, pururi, va rămâne-n gând
Ca un zbor de frunze, aripi peste mări…
Prin văzduhu-n flăcări, cu nori fumegând,
Urmând o chemare către alte zări.