A fost cules de-o mână nevăzută
Și iar sădit în taina brazdei sale…
Tot mâna ce-l culese-l și ajută,
Purtat să nu se lase pe-altă cale…

Așa de pur… Ce verde ‘i-e grumazul
Cu gulerașul neted și răsfrânt,
Din care, alb, îi iese doar obrazul,
Atunci când și-l ridică din pământ…

Ai zice că-i școlar în prima clasă,
Ghicind o rază-n cerul decupat
De-o ferestruică mică, norocoasă,
În banca lui de lut nemodelat…

Și numai Primăvara ce mai știe
Fereastra să-i deschidă spre zenit…
Să poată luneca în veșnicie,
Când crede că de nimeni nu-i zărit…