Categorie: … de iarnă…

Hai la Moşu’, Fulguleţ

No Comments

Hai la Moşu’, Fulguleţ (Solo – pdf – download)

Versuri: Elia David
Muzica: Mircea Bucescu

Fulguleţ, micuţa stea,
Nimeri într-o cutie,
Unde-un spiriduş cânta
Şi-nvârtea o jucărie.

Era noaptea, dintre toate,
Cea mai lungă, mai frumoasă,
Când figurile sculptate
L-aşteptau pe Moş acasă.

Spiriduşul, în primire,
Luă fulgul fără vină,
Ce căzu, de fericire,
Peste mica balerină…

– Domnişorule de nea,
Sper să nu se mai repete,
De nu vezi, mai spuse ea,
Mă-ntrerupi din piruete!

Fulguleţ avea obrazul
Alb ca varul, ruşinat:
– Dacă ăsta e necazul,
De el cred că te-am scăpat!

Şi pe căile-i răzleţe,
Lângă micul toboşar
Se-oploşi, când două beţe
Îl loviră în cap… Iar!

De acolo, mai departe,
Iuhuuu!, spre un mânz de lemn –
Ca-n poveştile din carte,
Unde-ascunse,-n van, un semn…

Când crezu că-şi ia avântul
Pe căluţul lui semeţ,
Auzi… Poate fu vântul…
– Hai la Moşul, Fulguleţ!

Loading

Fulguleț, erou din stele

No Comments

Fulguleț, erou din stele (Solo – pdf – download)

Versuri: Elia David
Muzica: Mircea Bucescu

Astă seară Fulguleț
Stă-n fotoliu și citește;
Toată bolta, înstelată,
Ca în vise strălucește.

Cum dă filă după filă,
Cucerit de vechi istorii,
Deodată-i vine gândul
Primei sale mari victorii.

Fulguleț se vrea eroul
Ce salvează omenirea.
De sub un blestem va scoate
Negreșit,… întâi Iubirea.

Va lupta prin neguri dese
Cu viclene-nchipuiri,
Ca să-i pună la picioare,
Din nea, mii de trandafiri.

– Fulguleț, „erou din stele”,
Este ora de culcare!
Zise mama, răsplătindu-l –
Deja – cu o sărutare.


Loading

Fulguleț, ce ai pățit?

No Comments

Versuri: Elia David
Muzica: Mircea Bucescu

Fulguleț s-a cocoțat
Pe un munte înghețat,
Hotărând:
“Mai multă minte
O să am de-azi înainte!”

„Nu mă mai avânt în zbor,
Căci e-un lucru prea ușor!”
Iar, pe-un stâlp,
Puse-un anunț:
“La ninsoare eu renunț!”

Fulguleț s-a cocoțat
Pe un munte înghețat,

Un alt fulg, nedumerit:
– Fulguleț, ce ai pățit?
Ai uitat că al tău dar
E să fii voios, sprințar,

S-alergi toată ziulica,
Să nu știi ce este frica,
Să fii darnic, blând, sfios,
Lumii noastre, de folos?

 

Loading

Fulguleț, azi, vrea să vadă

No Comments

Fulguleț, azi, vrea să vadă (Solo – pdf – download)

Versuri: Elia David
Muzica: Mircea Bucescu

Fulguleț, azi, vrea să vadă
Cum e să devii… zăpadă.

Cum să faci un derdeluș
Tocmai bun de săniuș.

Cum să pui flori albe-n pom
Şi din bulgări… să faci om.

Fulguleț mai vrea să știe
Cum se-mparte-o bucurie

 

Doar așa e sărbătoare
Şi zăpada… tot mai mare!

 

Şi-i de-ajuns să stai degeaba
Ca să-ți facă toată treaba.

Alti fulgi, însă, se adună
Şi-i întind cu drag o mână.

Şi nevoie câtă are,
Mic-pitic, de ajutoare.

Unii zic că Fulguleț
E și harnic și isteț


Loading

Fulguleț pe corzi de harpă

No Comments

Fulguleț pe corzi de harpă (Solo – pdf – download)

Versuri: Elia David
Muzica: Mircea Bucescu

La o harpă fermecată,
Prins în corzi, fără să știe,
Fulguleț compune, iată,
Simfonii de bucurie.
Note dintr-o sfântă iarnă
A cules cu un motiv:
La răstimpuri să le-aștearnă
Pe-nghețatul portativ.
După fiece cântare,
Strânge sunete grămadă
Și le pune la păstrare
Între file… de zăpadă.
Așa-i place lui, să știe
Că nimic nu se topește,
Că a iernii melodie,
Una, pururi se-noiește…

 

Loading

Fulguleț nu-i de găsit

No Comments

Fulguleț nu-i de găsit (Solo – pdf – download)

Versuri: Elia David
Muzica: Mircea Bucescu

Este seară, lungă seară…
Pentru-a nu știu câta oară,
Fulguleț nu-i de găsit…
Unde-i oare? S-a topit?

Mama Iarnă, sus în cer,
Stă la sfat c u Domnul Ger
Și-l întreabă, în zadar:
– N-ai văzut pe-al meu hoinar?

– N-am văzut, dar sigur sunt
Că e încă pe pământ.
Geru-n lume, cât domnește,
Niciun fulg nu se topește!

Intră Vântul: Eu zării,
Pe cărările pustii,
Ce, mereu, în lung și-n lat,
După rătăciți le bat,
Chiar acuși, un fulg de nea…
Mama spune: Vine-ncoa?

– Vine, însă, ia aminte
Să nu-l cerți, că e cuminte
Și-a ieșit și el la joacă,
După-o zi cu promoroacă…

 

Loading

Fulguleț e, negreșit!

No Comments

Fulguleț e, negreșit! (Solo – pdf – download)

Versuri: Elia David
Muzica: Mircea Bucescu

Toată lumea-l socotește
Mic și fără pic de minte,
Boț de nea, ce, câteodată,
Îl vezi doar printre cuvinte…

Zic de el: năuc și vesel,
Deși-i… vesel și năuc.
Iar, aceasta, doar în clipa
Când tristețile se duc.

Îl văd alb și spun degrabă:
„Fulguleț e, negreșit!”
Deși, uneori, e numai
Gândul lor… neprihănit.

Unii-l cheamă: „Hai, din ceruri,
Hai la noi!” El, în cipici,
C-o hăinuță și-o scufie,
Râde:
„Cum, când sunt aici?”

 

Loading

Fulguleț e spiriduș

No Comments

Fulguleț e spiriduș (Solo – pdf – download)

Versuri: Elia David
Muzica: Mircea Bucescu

Fulguleț, numai zăpadă,
Hoinărește pe o stradă
În pas sprinten, de ștrengar,
Printre țurțuri de cleștar.

O fi ger, dar lui nu-i pasă
Că scufia-i este roasă,
Felinarul spart și, ghici,
Rupți în tălpi cei doi cipici.

Cine-l vede pe ghiduș,
Află: azi că-i spiriduș –
Singurul care-o magie
N-a făcut de când se știe.

Căci, neobosit din fire,
Nu a prididit s-admire
Ce făcură – ce minuni ! –
Frățiorii lui cei buni.

 

Loading

Fulguleț e pedepsit

No Comments

Fulguleț e pedepsit (Solo – pdf – download)

Versuri: Elia David
Muzica: Mircea Bucescu

Alb e gardul, alb și drumul,
Alb și geamul cu flori grele,
Alb și hornul, chiar și fumul
Ce-nvelește albe, stele…

Mama Iarna-i supărată…
Fulguleț… e pedepsit!
De culoare, dintr-o dată,
Tubul alb i l-a golit.

Cum așa? Dar cum, altfel?
Uite, colo, pe tufiș,
A pus alb… și alb. La fel,
Numai alb, pe-acoperiș.

A stors tubul de culoare
Pe oriunde a crezut
C-ar fi bine, după care,
Iar cu alb, de la-nceput…

– Fulguleț, vino la mama,
Pedepsit ai fost destul!
Cu ochi plânși și mic cât scama,
Acum e, de alb, sătul!

Loading

Fulguleţ e obosit

No Comments

Fulguleţ e obosit (Solo – pdf – download)

Versuri: Elia David
Muzica: Mircea Bucescu

Fulguleț e obosit,
Noaptea asta n-a dormit:
Și-a ales, pe o câmpie,
Locul lui de-mpărăție.
Chiar în mijloc, un castel
A zidit, cum văzu el,
Întărit, cu metereze,
Ca de-acolo… să viseze.
Acum stă în turn și-i pare
Că împărăția-i mare,
Că toți fulgii-s albi, frumoși,
Dar și tare somnoroși…


Loading