Undeva, acolo sus,
Tatăl, Duhul si Iisus –
Slava Dragostei cerești,
Privesc cele pământești.

Dar privirea nu se-oprește
La cel ce păcătuiește,
Ci, în om, mult mai adânc,
La gingașul Chip de prunc.

Omul, dacă a căzut,
Ce-a primit n-a mai  știut,
Dar Tatăl, îndurător,
I-a trimis Mântuitor.

Urcă pe-ale lor cămile
Și, oricât de mers ar fi,
Ei vor face-atâtea zile
Până când Îl vor găsi.

Din cer, Steaua luminează
Drumul fiecărui mag
Și-i aduna, spre amiază,
La Irod ieșit în prag.

– Oare-aici Copilul este,
Ce-L da, lumii, Tatăl Sfânt?
Eu sunt rege și n-am veste,
Mi-L aflați de-i pe pământ!

Magii-s pe cale,
Steaua-i pe cer,
Ai lerui ler
Prunc se va naște,
Steaua-i pe cer,
Ai lerui ler.
Fiu de ’mpărat,
Steaua-i pe cer,
Ai lerui ler,
Azi L-au aflat,
Steaua-i pe cer,
Ai lerui ler.

Magii-ntinderea pustie,
Cu mirare-o tot străbat.
Pe unde Pruncul să fie,
De nu e… într-un palat?

De pe-o piatră se ridică,
Un păstor și le arată:
– E în ieslea asta mică,
De oițe, Lui, lăsată!

Magii intră, cu uimire,
Steaua-i sus, ca o făclie,
Maica uită de mâhnire
Și-i acum doar bucurie.

Fiul ei! Slavă primește!
Din trei suflete, un dar!
Îngerii, dumnezeiește,
Cântă Pruncului cu Har!

Cu har de la îngeri
Și priviri senine,
Nu ne lasă pruncii
Să uităm de Tine!

Ler să fie lerul,
Legănel, tot cerul!
Prunc să se arate
Inimii curate!

Fulgi din zarea albă
Pe pământ se cern,
Ca într-o poveste,
An de an se-aștern.

Ler să fie lerul,
Legănel, tot cerul!
Prunc să se arate
Inimii curate!

Iartă-ne, Tu, Doamne,
Clipa de uitare,
De Crăciun ne-adună,
Toți într-o cântare.

Sub o Stea de taină,
Veșnică făclie,
În noi săvârșește
Sfânta Liturghie.