Ciufulită dimineață –
o privesc zâmbind, cu drag:
chipul ăsta de paiață
somnoroasă
nu ți-i drag?

Cămășuța ei de frunze,
șifonată și lălâie,
dezvelind genunchii mici
cu aromă
de lămâie?

Când o văd așa-nsorită,
mie mi se face dor
de căsuța zgribulită
din curtea
bunicilor

De toți merii și cireșii
Prevestind în primăvară
rodnica adolescență –
eu copil,
întâia oară

Știi tu,
unde se adună licuricii
să pună la cale
un plan iscusit pentru luminarea
potecuțelor inimii tale.

Unde spiridușii din povești
se îngrămădesc să culeagă idei
pentru cum să-l crească mai departe
pe copilul pitulat printre ei.

Copilăria rămâne
unde se simte mai bine,
unde e liberă să cânte,

Unde florile țes, din culori înrourate,
perdele
la fereastra ochilor înălțându-se
tot mai mult către stele.

O copilărie nu trăiește într-o cutie,
printre nostalgii și flori presate,
ci acolo unde există
și vor exista
suflete curate.

să se joace,
să iubească mult,
pe oricine…