Warning: Undefined array key 1 in /home/r64755mirc/public_html/wp-content/plugins/visitors-online/visitors-online.php on line 505

Warning: Undefined array key 2 in /home/r64755mirc/public_html/wp-content/plugins/visitors-online/visitors-online.php on line 505
Arhive ... de iarnă... - Fulguleţ, erou din stele - Pagina 4 din 4 - Mircea Bucescu
 

Categorie: … de iarnă… – Fulguleţ, erou din stele

Doi bujori

No Comments

Doi bujori (Solo – pdf – download)

Versuri: Elia David
Muzica: Mircea Bucescu

De când zboară prin livadă,
Ca un flutur de zăpadă,
Nici o floare nu-i stă-n drum’
Să-l îmbete cu parfum,
Să-l invite la un dans,
Văzând linul lui balans.
De aceea, câteodată,
Pentru Fulguleț, o fată
Se îmbracă mai frumos,
Iar, spre școală,-o ia pe jos…
Când ajunge,-n obrăjori,
Ce să vezi: Sunt doi bujori!
În livadă, pomii-s goi,
Ca-mpăratu-n haine noi,
Iară inima… li-i sloi!
Pe când, lui, îi bate tare
După o gingașă floare,
Numai zâmbet și culoare.


Loading

Doar un pic mai uriaș

No Comments

Doar un pic mai uriaș (Solo – pdf – download)

Versuri: Elia David
Muzica: Mircea Bucescu

– Moș Crăciun, ce spun copiii,
Ai aflat? Că nu exiști!
Zise Fulguleț, ștergându-și
Nasul cârn și ochii triști.

Dacă nu te văd la față,
Dacă nu te trag de haină,
Nu pricep că tu ești Moșul
Bun și drag, ce-apare -n taină.

Eu te știu, ești ca și mine,
 (Doar un pic mai uriaș!),
Dar ei spun că nu tu daruri
Sub brăduț și-n inimi lași.

Eu te știu, ești ca și mine,
 (Doar un pic mai uriaș!),
Și mai cred că tu lași daruri
Sub brăduț, și-n inimi lași.

Dacă nu îți smulg din barbă,
Dacă nu le spui că… doare,
Ei nu cred că tu, din ceruri,
Vii, în noaptea cea mai mare,

Încărcat cu daruri multe,
Le așezi lângă brăduț,
Ori în inimi și, ca magii,
Le închini Unui Pruncuț.

Loading

Dacă iarna o să treacă

No Comments
Negativ cu linie melodică inclusă instrumental.
Cântă Emi Petcu, Andreea Ruse şi Maria Cârciumaru. 2017.

Dacă iarna o să treacă (Solo – pdf – download)

Versuri: Elia David
Muzica: Mircea Bucescu

– Dacă iarna o să treacă,
Întrebă un băiețel,
– Fulguleț ce o să facă?
– Se transformă-n ghiocel!
Pardesiu din trei petale
Va avea… Și pantofiori
Cu tălpi verzi, lăsând pe cale
Urme pentru mii de flori…

– Dar scufia pentru ger?
– A…, scufia o s-o dea
Unor puișori din cer,
Cuib să-și facă, noaptea,-n ea…

2020 – Cântă Andreea, Emi și Maria – Căminul Cultural Potlogi, jud. Dâmbovița.

Loading

Cum se face?

No Comments

Cum se face? (Solo – pdf – download)

Versuri: Elia David
Muzica: Mircea Bucescu

Cum se face că, pe boltă,
Fulguleț nu se oprește
Să dea, nopților, lumina
Care, lui, îi prisosește?
Cum se face c-o steluță,
Deși are-un pat pufos
În căsuța ei cerească,
Doarme, uite, tot pe jos?
Și, mai spune: Cum se face
Că, din câte bucurii
Sunt pe lume, fericirea
El și-o află… în copii?


 

Loading

Crăiasa zăpezii

No Comments

Crăiasa zăpezii (Solo – pdf – download)

Versuri: Elia David
Muzica: Mircea Bucescu

Ceru-i negru… Fulguleț
Este trist, căci ziua toată
Și-o petrece-n săniuța
Lui micuță și-argintată.

Ce-ar zbura! Ce s-ar mai duce!
Însă, unde? Cine-l vrea?
Mama vede cum tânjește
Fulgul ei plăpând, de nea

Și îi spune o poveste:
– Când Iubirea era-n lume
O Crăiasă fără seamăn,
Fulgii – toți – aveau un nume.

Ei erau chemați, adesea,
Cu sclipirea lor cuminte,
Să vegheze la fereastra
Odăiței sale sfinte.

Dar, acum, lumea e alta…
Și Crăiasa a plecat
Chiar din noaptea rece-n care
Niciun fulg n-a mai vegheat.

De aceea, câteodată,
Când ai vrea în altă parte
Să te afli, e mai bine
Să aștepți… Poate, departe,

E un glas care te cheamă,
E o voce de Crăiasă
Crezând încă-n fulgii vrednici
Ce fac bolta mai frumoasă.

Fulguleț și-ascunde dorul
Sub scufia sa de plus,
Zăbovind la pieptul mamei…
Cât să zboare-acuș-acuș.

Loading

Clopoțelul Iernii sună

No Comments

Clopoțelul Iernii sună (Solo – pdf – download)

Versuri: Elia David
Muzica: Mircea Bucescu

Cetini albe, cetini grele
Scutură, din boltă, stele
Pe brăduții strânși în piață,
Încă fremătând de viață.

Clopoțelul Iernii sună,
Fulgi de nea în cer se-adună,
Își pun aripi cu sclipici
Și se dau drept „licurici”.

Risipiți sub felinare,
Unul pleacă, altu-apare:
Umblă după Fulguleț,
C-a furat… un globuleț

Și-a dus darul, să-l dezmierde,
Unui mic prieten verde,
Iar la schimb, ca niciodat’,
Un cald zâmbet a luat.

Loading