Giudecă-mă, Doamne, că eu în prostime
Îmblu-n toată vremea, ne-având rău pre nime.
Şi tu-m eşti nădejdea că nu m-oi slăbi-mă,
S-a cunoaşte, Doamne, când m-ii ispiti-mă.

Să mi-arză rărunchii, inema să hiarbă,
Şi ochii miei milă de la tine s-aibă.
Că ţ-am voit bine cu slujbă direaptă,
N-am şezut în sfaturi cu ceată deşartă.

Cu cei fără lege nu voi intre-n casă,
N-oi primi viclenii şi strâmbii la masă.
Pre mâini m-oi spăla-mă cu cei fără vină,
Cu dânşii voi merge la svânta ta cină.

Împregiur altarul tău, Dumnezău svinte,
Să-ţ auz de fală, dvorind înainte.
Ca să poci răspunde svintele-ţ ciudese
Laudele tale preste gloate dese.

C-am îndrăgit, Doamne, a ta svântă casă,
Pentru-a ei frâmseţe să fie aleasă
Cu slava ta, Doamne, ce o luminează,
De dă cuviinţă şi sloboade rază.

Nu mă lăsa, Doamne, să fiu de peire
Cu bietul mieu suflet, ce să mi-aibi de ştire.
Şi cei fără lege să nu-m fie-n viaţă,
Crunţii şi viclene de carii ţi-i graţă.

Ce sunt pre tot ceasul cu răul amână
Şi de mâzde strâmbe li-i direapta plină.
Că eu cu prostia am cale deschisă,
Cătră vicleşuguri n-am hire deprinsă.

Mă rog, Domne svinte, de mă izbăveşte,
Pentru a ta milă ce ţî să vesteşte.
Să nu-mi mut piciorul din cărări direpte,
Să te slăvesc, Doamne, în gloate-nţălepte.