Hai cu mine, hai cu mine,
zise către-un mărăcine
un arici
cu ghimpii mici,
un arici
cu ghimpii mici

Hai cu mine-n lumea largă,
că tot tremuri
ca o vargă,
chiar nu ai, la o adică,
de ce să îți fie
frică

Eu, viteaz,
cu tine, mare
și cu spinii-ți din dotare,
jur că nimeni n-o s-atace
ghemul meu frumos
de ace…

Acolo unde mintea noastră
se minunează de cât de frumos
este omul văzut de aici, de prea-jos,
sau… de cât de urât
poate să ni se pară
numaidecât.

Sufletul nu se vede
pentru că ne oprim cu privirea
acolo unde este mulțumită uimirea.

Dar sunt și momente în care,
cu ochii închiși la frumuseți trecătoare,
ne vedem unii pe alții atât de clar,
încât nu mai avem cum să ne păcălim…
Așa de luminoase
sunt sufletele noastre
atunci când iubim!

Ce fac toată noaptea stelele-n cer?

De exemplu,
unele stele-fetițe
își cos, modeste, paiete aurii
pe rochițe

Alte stele,
mari amatoare de brățări și inele,
bat constelațiile până le cad flecurile
și se sting în înalt
toate becurile

Câteva, în hălățele
alb-sidefii,
ajută la nașterea cosmică
a galaxiilor de copii

Ce fac toată noaptea stelele-n cer?

Stelele-băieței,
fără să poarte vreo vină,
își încrucișează,
asemeni celor mai bravi soldăței,
spadele lor de lumină

Altele își iau schiurile în spate,
ca niște comete
adevărate

Dacă dorul de stele o să te afle
și pe tine trează,
o să vezi cum, în grădina cerului,
la capătul fiecărei priviri de copil
îmbobocește câte o rază

Unde este Țara Părinților cu inimi de aur?

E acolo unde roua copilăriei
strălucește pe toate florile
tristeții
și bucuriei.

Acolo unde, în grădina secretă
a inimii,
o balanță micuță
poate să țină în cel mai duios echilibru
o nucă de cocos
și o frăguță.

Până la Țara Părinților cu Inimi de-Aur,
ai de trecut, nu-i ușor, două țări:
una de peste treizeci și ceva de munți,
și alta de peste treizeci și ceva
de mări…

De aceea, eu chiar nu știu
cine s-ar mai încumeta
să bată o cale atât de lungă,
în afară de tine
și de inimioara aceasta – de aur –
a ta…