Pe străzi, în brazi, se-aprind lumini,
Dar e-ntuneric la vecini
Și doar o stea pe cer mai luce,
E țara mea… ducând o Cruce.

Tu, mamă, sigur n-o mai vezi,
Ți-ajunge doar să știi, să crezi,
Dar frați, ce văd, se îndoiesc
De tot ce-i sfânt, ce-i românesc.

Sub preafrumoasa țării ie,
E, azi, o altă Românie,
Degeaba strai ales îmbracă
Tot umilită-i și săracă!

O nouă iarnă parc-ar vrea
Să curățească țara mea,
Lăsând să fluture spre nori
Un steag, atât, în trei culori!

De-ar fi,-n noi, inima drapel,
O stemă doar aș vrea pe el:
Un Prunc în ieslea țării mică
Și n-aș avea, că moare, frică,

Războaie grele de-ar purta,
Voi ști că-nvinge țara mea,
Că sufletele de copii
Acasă sunt, din zări pustii.

Atunci vom merge cu colinde
Și-n hora țării ne vom prinde,
Vom ridica la cer privirea
Și vom trăi, și noi, Unirea!”

Nu plânge, Maică Românie!
E rândul nostru să luptăm
Și din pământul ce ne arde
Nici o fărâmă să nu dăm!

Nu plânge, Maică Românie!
Pentru dreptate noi pierim;
Copiii noștri, peste veacuri,
Onoare ne vor da, o știm!

Nu plânge, Maică Românie!
Adună tot ce-i bun sub soare;
Ne cheamă și pe noi la praznic,
Când România va fi Mare!”

„Nu plânge, Maică Românie,
Că România va fi Mare!”

„Nu plânge Maică!…”