Pe urmele copilăriei…

1 Comment

Versuri: Licuţa Pântia
Muzica: Mircea Bucescu

Sărut mâna mamă, sărut mâna tată,
Am ajuns acasă, nimeni nu-i la poartă,
E ograda goală, goală-i și căsuța,
Unde ești măicuță, unde ești tăicuță?

Am venit din lume dup-atâta drum,
Cine să m-asculte, dorul cui să-l spun?
Cine să-mi dea sfaturi și să mă îndrepte,
Cine să mă certe, cine să mă ierte?

Am adus de toate, însă ați plecat
Unde îngeri cântă în ceresc palat,
Și privesc uimit la tot ce a rămas,
Urma muncii voastre e la orice pas,

Ați muncit cu trudă, ați muncit cu drag,
Și de dorul vostru lacrimi curg șirag,
Ați luat vecinii și-ați plecat cu toți,
Doar copii se joacă singuri pe la porți,

Voi mai sta o vreme sub bătrânul nuc,
Apoi iar în lume drumul am s-apuc,
Cu speranța-n suflet că-ntr-o zi cândva,
Mi-oi găsi odihna tot în țara mea!

Am ajuns acasă, nimeni nu-i la poartă,
Sărut mâna mamă, sărut mâna tată,
În căsuța-n care am crescut odată…
Sărut mâna mamă, sărut mâna tată….

5+

One Reply to “Pe urmele copilăriei…”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *